de Dusan Baiski
Fotografia lui Ion si a bicicletei lui, facuta de Gheo Sinpetrean, m-a inspirat sa public acest fragment care m-a impresionat la fel de mult:
“Totul începuse în ziua aceea când venise de la câmp si spusese „gata” si de atunci singura activitate mai deosebita pentru el ramasese plimbatul cu bicicleta. Mai erau unii convinsi cã o astfel de purtare ciudatã si plimbãrile cu bicicleta, nefiresc de lungi, constituiau doar o micã nebunie trecãtoare, lucru admisibil la un om de aproape o sutã de ani. Dar timpul trecea si mos Misail continua sã pedaleze în fiecare zi cel putin zece-cincisprezece kilometri, dacã nu pe drumul european E 54, ce traversa comuna, atunci pe drumurile agricole pline de colb.
Bicicleta lui era dintre primele din sat, una din cele de dinainte de rãzboi, la care doar cadrul pãrea a mai fi cel original, vopsitã fiind cu firnais negru pânã si pe spite. Mos Misail considera bicicleta drept cea mai mare descoperire a omenirii. Mai exact spus, bãtrânul zicea cam asa: „Prima inventie a fost roata. A doua inventie a fost a doua roatã. A treia a fost cadrul de bicicletã…”
De douã ori plânsese dupã bicicleta sa. Prima datã atunci când presedintele ceapeului trecuse cu sareta peste roata din spate. Bineînteles cã bicicleta fusese culcatã în iarba de la marginea drumului, iar presedintele se întâmplase sã fie si el cam afumat. A doua oarã când cineva, la birt fiind, o luase din gresealã si o folosise în drum cãtre casã. Asta îl si duruse pe el cel mai tare : faptul cã fusese confundatã. Cãci pânã atunci un singur lucru nu fãcuse bicicleta sa: încã nu învãtase sã vinã la fluier. În rest, fãcuse si cãrase de toate. Tot ce se putea cãra dintr-un loc în altul. Bãtuse absolut toate drumurile satului. „Mai mult costã o pereche de sandale sau de pantofi decât un cauciuc nou” – afirma mos Misail pe un ton ce nu admitea replicã si nu-l contrazicea nimeni, fiindcã avea dreptate. Într-un sat de câmpie, unde o stradã e lungã de kilometri întregi, singurul mijloc de deplasare rapid si eficace este acum atât de banala bicicletã. Bãtrânul se îndreptã de spate, se ridicã de pe scãunel, scoase dintr-un buzunar al pantalonilor niste câlti din cânepã, dãdu de vreo douã ori ocol pieselor împrãstiate pe jos, admirându-le parcã luciul, îsi sterse mâinile cu ghemotocul de câlti, apoi, continuând parcã sã îndeplineascã un anumit ritual, dezumflã camerele, se reasezã pe scãunel si începu sã monteze la loc bicicleta.”
))
