DETALII INTOARCERE DE LA CONSTANTA – dupa Marsul Cu bicicleta la mare
Referitor la intoarcere: este destul de greu sa promitem la toata lumea ca vom asigura transport gratuit, atat timp cat nu stim exact cati participanti vor fi.
Au fost situatii cand cei inscrisi nu s-au mai prezentat la Plecare, dar si cazuri cand au aparut unii neanuntati. Noi ne dorim sa participe cat mai multa lume, dar nu avem nicio garantie pana in ziua plecarii.
Asa ca: recomandarea mea este ca cei care au posibilitatea sa isi organizeze retragerea spre casa independent, sa o faca. Ori cu masini personale, ori pe bicicleta, ori cu trenul. In rest, probabil ca duminica dimineata vom face o lista finala cu doritorii transportului cu autocarul. La plecarea din Amara. Vor fi, ca de obicei, frustrari, dar asa se intampla mereu…. O sa incercam sa numim un responsabil cu coordonarea acestei actiuni de intoarcere, astfel incat sa nu apara confuzii si decizii incrucisate.
Trebuie sa ia toata lumea in serios faptul ca facem acest lucru intr-un spirit MILITANT, demonstrativ, in spirit turistic independent. Decizia de a participa trebuie sa se bazeze si pe implicarea unui mic efort personal, de a pedala sau de a cheltui niste bani ca in orice vacanta pe doua roti cu care noi toti participantii trebuie sa fim obisnuiti.
Eu sper sa gasim resurse sa asiguram transport pentru toti, dar chiar nu stiu la cati participanti sa ma astept!!
)
Am mai aplicat si varianta colectarii banilor duminica dimineata si am chemat autocar pe banii celor care doreau.
Cu respect!
Bateti Saua, nu pierdeti vremea (buna)!
GeoBateSaua / 0722 736694
Articole similare:
- Detalii plecare Marsul Cu Bicicleta la Mare Bucuresti – Amara – Constanta Detalii Plecare actualizate: Sambata 1 Mai 2010 Descarcati aici Regulamentul...
- Marsul Velorutionarilor, pe bicicleta, cu Lucian Mandruta si GeoBateSaua, la mare!! Cateva informatii suplimentare despre “Marsul Velorutionarilor” Plecarea: sambata 10 mai, ora...
- Au inceput inscrierile la Marsul “Cu Bicicleta la Mare” Au inceput inscrierile pe pagina dedicata pe situl “www.cubicicletalamare.ro” ...
- “Cu bicicleta la mare”: 1-2 mai 2010 Lucian Mindruta, alaturi de GeoBateSaua, te invita la un weekend...
- Cu bicicleta, cu GeoBateSaua si Lucian Mandruta, la mare departare Dragi romani, inghesuiti in trafic! Va recomandam bicicleta si pentru...

















Aprilie 14th, 2010 at 3:37 pm
[...] the article here: DETALII INTOARCERE DE LA CONSTANTA – dupa Marsul Cu bicicleta la mare Tags: aparut-unii, constanta, fost-situatii, geobatesaua, participe-cat, permanent-link, [...]
Aprilie 15th, 2010 at 12:54 am
cum sa asigurati transportul gratuit? lasati lumea sa pedaleze… eu i-as lasa sa vina pe jos.. la urma urmei tot sport e, fie ca e bicicleta sau e mers pe jos
Aprilie 24th, 2010 at 9:05 pm
Sa hotarat de unde se pleaca si la ce ora ? Eu sunt din Alexandria si vreau sa stiu la ce ora si loc e ne organizam sa plecam .Vas rog dati-mi detalii pe mail,ca nu prea stiu unde sa cautdetalii. Va multumesc !